StiintaAzi.ro
Sunteţi aici: Acasă - Medicină - Zece ani de la descoperirea celulelor embrionare (celule stem)
Descarcă toolbarul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi ştiri şi articole! Detalii...

 


Zece ani de la descoperirea celulelor embrionare (celule stem)

Zece ani de la descoperirea celulelor embrionare (celule stem)

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. PDFImprimareEmail

Luna această se aniversează zece ani de la publilcarea în prestigioasa revistă Science a descoperirii celulelor embrionare (celule stem). Această descoperire despre existenţa unui tip de celulă care se poate transforma în orice tip de celulă din orice tip de ţesut din organism a deschis căi revoluţionare în medicina regenerativă de ţesuturi sau organe bolnave, cât şi de cercetare în domeniul biologiei.

 

Zece ani de la descoperirea celulelor embrionare (celule stem)

Celulă embrionară dezvoltându-se pe un strat de celule ajutătoare. Imagine preluată de la acest link.

Aceste celule există doar în embrioni şi la bebeluşi imediat după naştere (nu şi la copii sau adulţi şi de aici şi denumirea de celule embrionare). Într-adevăr este fascinant cum dintr-un număr relativ mic de celule identifice cât are embrionul la început se pot dezvolta atâtea tipuri de celule (celule musculare, celule de piele, celule de grăsime, celule de sânge, celule nervoase, celule osoase şi aşa mai departe).

 

O conferinţă sponsorizată de Google care explică în trei sferturi de oră "orice aţi dorit să aflaţi despre celule embrionare dar v-a fost frică să întrebaţi".

Controverse etice

Cercetarea folosind celule embrionare a stârnit puternice controverse etice, datorită faptului că ele sunt preluate de obicei de la embrioni care sunt apoi lăsaţi să moară. În special administraţia Bush a limitat drastic cercetarea cu celule stem embrionare în Statele Unite din fonduri guvernamenale. Ea a continuat să fie permisă din fonduri private. Barrack Obama, câştigătorul alegerilor prezidenţiale, a anunţat chiar ieri că printre primele decrete pe care le va emite ca şi preşedinte va fi şi acela al aprobării fondurilor guvernamentale pentru cercetare în domeniul celulelor embrionare.

În alte ţări însă, cercetarea a fost susţinută şi finanţată de guverne. Între timp, cercetătorii japonezi au reuşit să transforme celule deja specializate precum cele din piele să se comporte aproape ca şi cum ar fi celule embrionare. Tehnica rămâne să fie confirmată mai precis, căci ar deschide într-adevăr o cale de cercetare folosind celule embrionare care nu ar fi preluate de la embrioni ce ar fi ucişi, ci de la câteva celule de piele de la adulţi.

 

Un cercetător discută aspectele etice ale cercetătorii pe celule embrionare. În special, acesta afirmă că un embrion de trei zile are 150 de celule, în schimb ce o muscă are în creier sute de mii de celule. De asemenea, discută problema religioasă a existenţei sufletului la embrioni. Haideţi să vedem întregul lui raţionament ...

Medicina regenerativă

În special este atrăgătoare ideea de a regenera ţesuturi şi organe bolnave. Un experiment recent a arătat că celule stem injectate în ochiul unui pacient orbit i-au redat vederea prin faptul că acestea s-au transformat în celule necesare ochiului care nu îşi mai făceau datoria datorită unei boli genetice. De asemenea, cercetătorii speră să poate creşte la loc nervii persoanele paralizate datorită unor secţionări de nervi. Există şi alte exemple de aplicaţii posibile ale acestei medicini regenerative. 

Descoperire demnă de un Nobel

Este o descoperire căreia mai devreme sau mai târziu i se va acorda premiul Nobel. Cine sunt oamenii din spatele ei, însă? Este vorba de un grup de cercetători de la universitatea din Wisconson la Madison, SUA. Titlul articolului era prea tehnic pentru a atrage atenţia publicului, în schimb concluzia articolului era vizionară: "În prezent, progresul este foarte rapid în studiul dezvoltării celulelor. Celulele embrionare umane vor fi în strânsă legătură cu progresele ce se vor realiza în medicină în prevenirea şi tratarea bolilor".

În prezent există o asociaţie internaţională a cercetătorilor din domeniul celulelor embrionare care numără peste 2600 de membri din 45 de ţări.

Bănci de celule embrionare chiar şi în România

Tot în prezent părinţii au posibilitatea ca la naşterea bebeluşului lor să colecteze câteva celule ale lui şi să le păstreze în bănci speciale. Astfel, dacă de-a lungul vieţii copilul lor ar suferi de o boală gravă, cercetătorii vor putea folosi medicina regenerativă pentru a creşte (cu tehnologiile ce se vor dezvolta în viitor) ţesuturi sănătoase din acele celule embrionare care vor fi perfect compatibile cu organismul lui, pentru că sunt chiar celule ale lui. Aceste ţesuturi sunt prezente doar în embrioni. Tocmai de aceea este foarte util că există astfel de bănci chiar şi în România, la Cluj şi la Bucureşti (link).

O explicaţie a unui doctor despre medicina regenerativă cu ajutorul celulelor embrionare păstrate în o bancă de celule embrionare.

Articol scris pentru www.StiintaAzi.ro de Adrian Buzatu. Puteţi afla mai multe detalii pe Physorg şi pe Wikipedia.


Stiinta Azi - ajutor la teme si referate - rezolvari la probleme de mate si fizica





Podcasturile Stiinta Azi

Podcasturile Stiinta Azi (Stiinta Azi in format audio)

Poster cu partenerii Stiinta Azi

Multumim partenerilor Stiinta Azi ca sunt alaturi de noi!

Fizica povestita, carte la Stiinta.info


Stiinta Azi - ajutor la teme si referate - rezolvari la probleme de mate si fizica

Forumul de stiinta StiintaAzi.ro - noi te ajutam sa descoperi ce inseamna stiinta astazi

Urmareste Stiinta Azi si pe Twitter!



TOP-RO - Site-uri de Top din Romania ziare Webdesign realizat de Teodora Dan