Interviu cu Oana Sandu - director al departamentui relaţii publice la Astroclubul Bucureşti
Interviu cu Oana Sandu - director al departamentui relaţii publice la Astroclubul Bucureşti
Scris de Mihai Bărbulescu pe 25 Martie 2009 (Miercuri). Ultima actualizare pe 25 Martie 2009 (Miercuri)
Oana Sandu, director al departamentui PR (relaţii publice) în cadrul Astroclubului Bucureşti, care s-a implicat în numeroase activităţi desfăşurate cu ocazia Anului Internaţional al Astronomiei 2009 (AIA2009) organizate de Astroclub, a acceptat să răspundă mai multor întrebări pe care Stiinta Azi i le-a adresat. Ca teme centrale de discuţie am avut: femeile şi ştiinţa, promovarea astronomiei în ţară şi implicit informarea corectă a populaţiei, precum şi evenimente organizate cu ocazia AIA2009. În rândurile următoare puteţi citi discuţia purtată cu Oana Sandu, căreia îi mulţumim pentru timpul acordat.
Cu ce vă ocupaţi în prezent? Ce meserie aveţi şi ce alte preocupări pe lângă această meserie de bază aveţi?
Ca job sunt PR Executive la o agenţie de Relaţii Publice, parte a unui grup de comunicare internaţional. Pe lângă preocupările profesionale, sunt membră a Astroclubului Bucureşti unde mă ocup desigur de PR. În general, responsabilitatea mea este să menţin legătura cu presa, să promovez activităţile clubului şi să identific noi oportunităţi de colaborare cu alte entităţi din lumea astronomică sau conexe acesteia.
Din câte am înţeles sunteţi şi astronom. Cum este să fiţi femeie-astronom între atâţia bărbaţi? Îndemnaţi fetele să se orienteze către acest domeniu?
Întrebarea dumneavoastră conţine o premisă pe care multă lume o face şi anume că într-un domeniu atât de ştiinţific precum astronomia femeile sunt excepţia, nu regula. Într-adevăr, cei mai mulţi membri ai Astroclubului sunt bărbaţi, dar există şi un număr considerabil de femei, despre care aş putea spune că sunt chiar mai active în sprijinirea clubului. Preşedintele asociaţiei noastre este femeie. Redacţia revistei noastre de astronomie – Vega – este formată dintr-un bărbat şi două femei. Din cei cinci membri ai consiliului 2 sunt femei. Unul dintre membri fondatori ai asociaţiei, membru de 40 de ani în club, este femeie. Şi exemplele ar putea continua. Prin urmare, în cazul Astroclubului Bucureşti, dar, sunt convinsă, şi în alte asociaţii de profil, există un echilibru între membri şi membre astfel încât pentru o femeie astronom astronomia este la fel de atractivă şi la fel de solicitantă ca pentru bărbaţi.
Cu siguranţă da, îndemn fetele către acest domeniu, fie să-l adopte ca hobby, fie să-l ducă mai departe la nivel de profesie. Pe 8 martie 2009, Astroclubul Bucureşti a organizat la nivel naţional o campanie tocmai cu acest scop. „Ea este astronom” a vrut să demonstreze femeilor că astronomia le este accesibilă şi că această ştiinţă nu trebuie confundată cu astrologia.
Ce le transmiteţi fetelor care vor să devină astronom, om de ştiinţă sau care vor să lucreze într-un domeniu ce ţine de ştiinţă/tehnică ?
Că nu le va fi uşor. Dar nici mai greu decât oricărui bărbat. Limitările care ţin de astronomie la noi în ţară provin din lipsa unui sprijin instituţional acordat dezvoltării ştiinţei în general şi astronomiei în special. Astronomia nu se mai studiază în licee, uneori nici măcar ca opţional. Facultăţi specializate de astronomie nu avem, posturi de cercetare cu atât mai puţin. Aceasta este realitatea cu care oricine este pasionat de astronomie, femeie sau bărbat, se confruntă în România. Deşi situaţia este descurajantă, consider că o adevărată pasiune nu are obstacole de nedepăşit şi chiar şi în aceste condiţii se pot găsi soluţii: de la participarea la olimpiade de astronomie, burse de studii până la proiecte de cercetare finanţate privat sau din fonduri internaţionale. Oricum, rămâne întotdeauna varianta astronomiei de amatori care oferă satisfacţii la fel de mari. Iar aici stăm ceva mai bine datorită numeroaselor cluburi de astronomie care s-au format în capitală şi în foarte multe oraşe din ţară.
Noi, la StiintaAzi.ro am făcut şi un concurs pe această temă – „Femeile şi ştiinţa”. Am fost bucuroşi să vedem că elevii s-au înscris şi că au prezentat numeroase realizări ale unor femei care au avut un cuvânt greu de spus în ştiinţă. Eu unul, am aflat de multe femei în ştiinţă şi am constatat că şi femeile pot face descoperiri importante în ştiinţă. De asemenea, pe 8 martie a avut loc şi evenimentul „Ea e astronom”. Deci, iată că şi femeile au un rol foarte important în ştiinţă…Cum vi se pare?
Mă bucur că se iniţiază din ce în ce mai multe campanii care să conştientizeze în primul rând femeile că ştiinţa le este accesibilă. Cu siguranţă că există numeroase femei a căror contribuţie a schimbat perspectivele omenirii asupra unor domenii ştiinţifice. Aş da un singur exemplu, Henrietta Leawitt, astronom la Harward, cea care a descoperit relaţia dintre perioada şi luminizitatea cefeidelor. Acest lucru a permis astronomilor să măsoare mult mai precis distanţele până la galaxii.
De ce fetele (bine, acum nu numai fetele, ci mai toţi elevii) evită ştiinţa, cu toate astea? Sau, ce le determină pe fete să nu aleagă o carieră în cercetare ştiinţifică, într-un domeniu ce ţine de ştiinţă sau tehnică? Se consideră discriminate, nu se cred suficient de capabile, sau consideră că „astea sunt pentru bărbaţi”?
Există desigur o limitare antropologică a femeilor – a oamenilor de fapt. De mici suntem învăţaţi că fetele fac haine la păpuşi, iar băieţii se joacă cu maşinuţele. Pornim la drum cu nişte setări predefinite de mediul social şi cultural în care ne naştem. Dacă adăugăm lipsa unor preocupări din partea autorităţilor pentru dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice care se traduc prin absenţa educaţiei ştiinţifice în instituţii de învăţământ şi apoi prin lipsa investiţiilor în institute de cercetare nu este greu să ne imaginăm de ce oricine s-ar feri de ştiinţă.
Nu cred că fetele se consideră incapabile sau se cred discriminate. Cred că pur şi simplu nu-şi pun problema unei cariere în ştiinţă, fie pentru că aşa au fost educate, fie pentru că şi-au dat seama că nu au infrastructura necesară. Iar acest lucru îl realizează şi băieţii care aleg din ce în ce mai frecvent alte domenii. Este o realitate tristă, mai ales în cazul astronomiei – ştiinţa de care depinde de fapt viitorul omenirii în acest univers.
Astronomia e un domeniu de viitor? Cum putem să informăm populaţia despre importanţa studiului astronomiei, care din câte observ este aspru criticată pe motiv că „mănâncă bani şi nu descoperă nimic interesant? Merită ca elevii să ia în calcul şi o carieră în astronomie?
Am anticipat deja răspunsul la această întrebare...neintenţionat. Ştiţi care sunt primele lucruri pe care părinţii le fac când vine timpul să-şi dea copii la şcoală şi deci să-i piardă din supraveghere continuă? Pe vremuri li se lega o cheie de gât. Astăzi li se cumpără un telefon mobil probabil. Dar şi atunci şi acum sunt puşi să-şi înveţe pe de rost adresa unde locuiesc. Prima lecţie de supravieţuire: să ştii de unde vii, care este locul în care eşti în siguranţă.
Nu degeaba expresia „a se pierde în spaţiu” este atât de generoasă. Locul nostru în spaţiu, în univers este prima lecţie pe care trebuie să o învăţăm ca specie umană. Şi cine ne dezvăluie această lecţie dacă nu astronomia? Este doar un exemplu simplu, de bază al importanţei astronomiei.
Cum vedeţi celebrarea Anul Internaţional al Astronomiei în România? A fost este şi va fi un succes acesta în ţară?
România are un potenţial extraordinar de a face proiecte şi campanii de promovare a astronomiei în acest an, precum şi oameni dedicaţi care sunt gată să depună eforturi supraomeneşti pentru a promova domeniul de care sunt pasionaţi. Problema pe care eu o identific însă este coordonarea la nivel naţional. Fiecare asociaţie excelează în proiectele pe care le desfăşoară la ea acasă, însă ne lipseşte o viziune de ansamblu şi o planificare la nivel de ţară. Nu avem încă o autoritate – asociaţie, ONG, federaţie – care să ne reprezinte cu succes ca ţară. Încercările de organizare au eşuat din lipsa unor persoane dedicate şi capabile să fie manageri la un proiect atât de complex cum este Anul Internaţional al Astronomiei în România. Nu ştim încă să fim coordonatori, ci mai curând ştim să adunăm haotic activităţi dispersate cărora să le dăm o unitate doar aplicându-le ştampila AIA2009. Nu este suficient.
Din fericire există şi exemple pozitive pe proiecte naţionale punctuale. Proiectul „Ea este astronom” coordonat de prof. Erika Lucia Suhay, membru Astroclubul Bucureşti, a fost un real succes, reuşind să ofere o unitate acţiunilor desfăşurate în Bucureşti, Bacău, Baia Mare, Blaj, Bârlad, Călăraşi, Cluj-Napoca, Galaţi, Eforie Sud, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava, Târgovişte şi Tulcea. Rezultatele vor fi publicate în curând pe www.astroclubul.ro
Un alt exemplu este proiectul 100 de ore de astronomie, coordonat de Valentin Grigore, preşedinte al Societăţii Astronomice Române de Meteori. Din pregătirile ce au început pentru acţiunile de pe 2-5 aprilie am convingerea că şi acest proiect va fi unul de succes la nivel naţional şi cu care ne vom putea remarca şi la nivel internaţional.
Şi aici m-as opri cu exemplele. Restul proiectelor vor fi cu siguranţă extraordinar de bine făcute de fiecare asociaţie în parte din capitală şi din ţară, dar le vor lipsi dimensiunea naţională şi probabil „viziunea” AIA pentru România. Nu din vina lor însă, ci din vina celor care ar fi trebuit, dar nu au ştiut, să formuleze această viziune.
Dumneavoastră credeţi că sunt românii interesaţi de astronomie? Vor fi mai interesaţi de astronomie după AIA2009 şi proiectele ce vor avea loc în ţară?
Cred că românii devin din ce în ce mai interesaţi de astronomie, pe măsură ce asociaţiile de astronomi amatori se dezvoltă şi câştigă capacitatea de a desfăşura proiecte dedicate publicului. Cred, de asemenea, că după AIA2009 mulţi români vor fi mai aproape de astronomie, vor fi realizat diferenţa dintre astronomie şi astrologie, vor fi privit pentru prima oară printr-un telescop. Ce sper este ca odată cu ei şi autorităţile să conştienizeze după acest an importanţa astronomiei şi să înceapă să-i acorde atenţia şi sprijinul care i se cuvin.
Ce evenimente/proiecte vor avea loc cu ocazia Anului Astronomiei în viitorul apropiat în România? „Ea e astronom” a fost un succes sau un eşec?
„Ea este astronom” a fost un succes neaşteptat de mare. Zeci de articole în presă, dar şi la radio şi TV au promovat acţiunile desfăşurate în toată ţara. Dar, mai ales, nenumărate proiecte inventive şi educative organizate de pasionate de astronomie din România care au promovat această ştiinţă către locuitorii din toate regiunile ţării.
Alte proiecte din acest an vor mai fi: 100 de ore de astronomie 2-5 aprilie, Ziua Astronomiei 2 mai, campania împotriva poluării luminoase – Ai dreptul la noapte!, Săptămâna astronomiei în liceul tău. Acestea sunt doar proiectele în care este implicat Astroclubul Bucureşti. Există însă foarte multe alte acţiuni organizate în Bucureşti şi în ţară.
Constat că există o dezinformare în ceea ce priveşte ştirile din domeniul astronomiei (şi chiar al ştiinţei). De aceea la StiintaAzi.ro am înfiinţat secţiunea „Jandarmul Presei de ştiinţă”, pentru a semnala greşelile ce apar în presă şi pentru a informa corect populaţia. Cum comentaţi această situaţie?
Lucrurile se înlănţuie logic. Nu prea avem unde studia astronomia, nu prea avem astronomi profesionişti români care să acţioneaze ca o sursă de informaţii pentru jurnalişti. Din acest motiv, ştirile de astronomie care apar la noi sunt preluate din afară, traduse prost sau reinterpretate astfel încât să fie bombastice. Am putea susţine că lipsa unei surse funcţionale de informaţii astronomice oficiale în România nu este o justificare ca jurnaliştii respectivi să prezinte ca adevărate ipoteze sau fapte ştiinţifico-fantastice. Corect. Nu trebuie însă să uităm că lipsa de educaţie astronomică înseamnă şi lipsa jurnalismului de ştiinţă. Astfel, majoritatea ştirilor de astronomie care apar la noi sunt publicate de jurnalişti responsabili de „senzaţional”, nu de ştiinţă. Oamenii îşi fac treaba după criteriile specifice jobului lor şi nu realizează că orice ştire ştiinţifică chiar trebuie verificată din trei surse pentru că acest principiu nu se aplică în senzaţional.
Aici intervine rolul astronomilor amatori şi al puţinilor jurnalişti de ştiinţă, care trebuie să facă eforturi extraordinare pentru a educa publicul şi presa. Din acest motiv, mă bucură că aţi iniţiat secţiunea Jandarmul presei de ştiinţă. O singură recomandare am: deşi e vorba de o instituţie coercitivă după cum îi spune numele, educarea trebuie făcută pe cale paşnică J Este singura şansă ca presa să accepte criticile.
Şi noi la rândul nostru am iniţiat pe site-ul www.astroclubul.ro o astfel de secţiune numită Adevăratele ştiri astronomice. Sper ca efortul din spatele acestor două iniţiative să aducă rezultate pozitive în presa noastră.
Ne va lovi sau nu un asteroid? Nu de alta dar foarte mulţi oameni sunt speriaţi de ipoteza impactului Pământului cu un asteroid…Poate că nu ştiu că astronomia se ocupă şi cu studiul obiectelor „near earth” (Cum este de exemplu Near Earth Object Program de la NASA). Însă în acelaşi timp sunt lansate ipoteze conform cărora în anul 2012, 2029, 2036, 2880 (???) şi tot aşa ne-ar lovi un asteroid şi astfel va avea loc sfârşitul lumii…Pe cine trebuie să credem? Şi de cine trebuie să ne temem cu adevărat?
Asteroizii sunt obiecte foarte atent studiate de astronomi. Chiar şi la noi în România avem o echipă coordonată de Dr. Ovidiu Văduvescu. Acesta face observaţii la asteroizi de la cele mai mari telescoape ale lumii şi pe care le trimite în ţară pentru a fi prelucrate. Astfel, anul trecut echipa formată din astronomi români profesionişti şi amatori a descoperit peste 80 de asteroizi.
Toţi asteroizii descoperiţi sunt studiaţi în detaliu şi li se calculează precis orbita pentru a determina dacă prezintă un pericol pentru Terra. Există în acest moment peste 400 000 de asteroizi catalogaţi, dintre care 1000 sunt potenţial periculoşi pentru Pământ. Chiar şi aşa însă putem calcula din timp momentul în care se vor apropia de noi. Este puţin probabil ca un asteroid să ne lovească prin surprindere pentru că în permanenţă există „ochi” îndreptaţi către cer care caută astfel de obiecte.
Recent am aflat o ştire senzaţională…Nu mi-a venit să cred că „Luna dispare de pe cer”. Ce părere aveţi?
Lucrul pe care l-am putea reproşa acestui articol este titlul exagerat, menit a atrage atenţia cititorilor. Este o tehnică pe care autorii de ştiri o fac adesea. Din fericire, în acest caz sunt prezentate în corpul articolului argumente de ambele părţi. Desigur că Luna nu dispare de pe cer, ci se îndepărtează şi din acest motiv diametrul ei aparent, nu real, se micşorează. Şi evident că pe măsură ce se îndepărtează, efectele mareice scad în intensitate. Acesta nu este însă un motiv de panică întrucât schimbările sunt insesizabile pe durata unei vieţi de om şi se produc progresiv.
Aţi primit până acum întrebări de la oameni cu privire la anumite ştiri de acest gen?
Exemplul clasic este cel al vizitatorilor de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, în clădirea căruia este sediul Astroclubului. În fiecare an, pe 27 august lumea vine la Observator să vadă planeta Marte, la fel de mare ca Luna. Ştirea îşi are originile în anul 2003 când pe 27 august planeta Marte s-a aflat la opoziţie. Cu alte cuvinte, Marte se afla atunci în acel loc al orbitei sale care era cel mai aproape de Terra. Cel mai aproape nu însemna însă nici pe departe de dimensiunile Lunii. Iar situaţia din august 2003 nu se repetă anual. Cu toate acestea însă, ştirea circulă necontenit deşi de cinci ani nimeni nu vede două luni pe cer în noaptea respectivă.
În încheiere vreau să vă felicit pentru ce aţi realizat până acum, pentru răbdarea pe care aţi avut-o cu noi şi cu alţii care vă contactează zilnic (aşa-i la PR…) şi vă mulţumesc mult pentru timpul acordat.
Cu mare drag.
Interviul cu Oana Sandu a fost realizat pentru www.StiintaAzi.ro de Mihai Bărbulescu.
