De ce sunt unele animale viu colorate?
De ce sunt unele animale viu colorate?
Scris de Flavia pe 20 Aprilie 2009 (Luni). Ultima actualizare pe 20 Aprilie 2009 (Luni)
Cercetători de la Universitatea din New York în colaborare cu Universitatea din Glasgow şi cu Universitatea Carleton dinCanada au folosit computerul pentru a simula evoluţia coloritului animalelor. Faptul ca unele animale sunt colorateîn nuanţe vii i-a fascinat şi intrigat pe cercetători de-a lungul timpul.
Specie de broască veninoasă foarte viu colorată. Se pare că de-a lungul evoluţiei animalele veninoase au căpătat un colorit viu tocmai pentru a semnala eventualii prădători că nu sunt comestibile.
În natură speciile foarte vulnerabile se folosesc cu succes de camuflaj pentru a se feri de prădători. Cercetătorii cred că au aflat de ce animalele care posedă mijloace naturale de autoapărare împotriva prădătorilor, precum veninul, tind să fie totuşi viu colorate.
Specie de muscă ce imită viespea.
Vietuitoarele lipsite de apărare tind uneori să le imite pe cele veninoase sau periculoase pentru prădători. De aceea de-a lungul evoluţiei, animalele ce posedă mijloace de apărare eficiente şi-au shimbat aspectul exterior pentru a fi cât mai greu de imitat de adepţii camuflajului şi mimetismului, evitând astfel să fie chiar ele confundate.
Dan Franks, coordonatorul cercetării, spune că evoluţia acestor specii otrăvitoare către un aspect viu colorat are ca scop înversul camuflajului: animalul vrea să se ştie exact cine este.
Ştire scrisă de Flavia Claudia Ţîmpu pentru ŞtiintaAzi.ro folosind informaţii de pe site-ul ScienceDaily.com.
Încă de pe vremea lui Darwin se ştia, sau cel puţin se presupunea, rolul coloritului viu în lumea plantelor şi animalelor. În "Originea omului" (Descent of Man), carte scrisă în 1871, Darwin dă ca şi exemplu o specie de şerpi din sudul Americii, Micrurus fulvius, viu colorată şi veninoasă. Pe lăngă această specie, în aceeiaşi zonă se găsesc alte înca aproximativ 4 specii de şerpi, toate cu acelaşi colorit, dar care sunt practic inofensivi. Deşi sunt din specii diferite, Darwin precizează că doar un naturalist experimentat ar putea să facă distincţia dintre ei. Şi, ceea ce e şi mai interesant, Darwin prezintă si punctul de vedere al colegului său, Alfred Russel Wallace, şi anume, faptul că aceste specii inofensive şi-au dobândit coloritul ca şi o protecţie, pe baza principiului imitaţiei. De asemenea, evitarea plantelor şi animalelor veninoase nu este o aptitudine genetică şi nici nu se moşteneşte de-a lungul generaţiilor. Este ceva ce fiecare individ învaţă din propria-i experienţa. La fel cum învăţăm să ne ferim de viespi şi albine după ce am fost înţepaţi măcar odată, sau cum păsările învaţă ca buburuzele sunt amare odata ce le-au încercat. Coloritul puternic ajuta asfel pe viitor evitarea acestor specii.