Galileo Galilei, părintele fizicii, astronomiei şi ştiinţei moderne

Galileo Galilei, părintele fizicii, astronomiei şi ştiinţei moderne

Scris de Adrian Buzatu pe 25 Iulie 2009 (Sâmbătă). Ultima actualizare pe 10 Aprilie 2010 (Sâmbătă)

Naşterea ştiinţei moderne a avut loc în Italia acum aproximativ 400 de ani. Galileo Galilei a realizat atunci mai multe invenţii şi descoperiri, fiecare dintre ele fiind suficiente să îi ofere numurirea în panteonul oamenilor care au schimbat modul în care privim lumea din jurul nostru. Galileo Galilei este cel care a confirmat experimental ipoteza teoretică a lui Nicolaus Copernic cum că nu Pământul, ci Soarele, s-ar afla în centrul Universului. Tot Galileo Galiei a dezvoltat corect legile mişcării, fiind un precursor gigantic al lui Newton, care s-a născut chiar în anul în care Galilei a murit. Totodată, Galileo Galilei a descoperit legile pendului, pe baza lui dezvoltând primul ceas modern din istoria umanităţii. În paranteză fie spus, tot el a inventat şi termometrul şi luneta astronomică ... În continuare, echipa Stiinta Azi vă oferă un articol amplu despre moştenirea pe care Galileo Galieo a lăsat-o umanităţii ...

Povestea vieţii omului care a fondat nu doar fizica modernă şi astronomia modernă, ci chiar ştiinţa modernă: Galileo Galilei.

Cum s-a format personalitatea lui Galileo Galilei şi educaţia pe care a primit-o  

Galileo Galilei s-a născut la 1564 la Pisa, în Italia, în familia unui muzician relativ cunoscut şi foarte deschis la minte faţă de ideile timpului. Tatăl său a făcut tot posibilul ca Galileo să primească o educaţie aleasă, dar să nu fie îndocrinat totuşi de religie. Pe vremea aceea, şcolile erau mai ales pe lângă mănăstiri. Astfel că nu este de mirare că la vârsta de 10 ani Galileo a ajuns elev la mănăstirea Vallombrosa. A fost un elev aşa de conştiincios şi devotat mănăstirii, încât la vârsta de 14 ani tatăl său l-a luat de la mănăstire, de teamă ca fiul său să nu îşi dorească apoi să devină călugăr. Pentru următorii câţiva ani, Galilei a studiat cu profesori privaţi la Florenţa, oraşul mai mare de lângă Pisa. Apoi, Galilei s-a întors înapoi în oraşul său natal pentru a studia medicina la Universitatea din Pisa. Toţi aceşti paşi au fost nu doar ghidaţi, dar şi finanţati, de tatăl său. Este important de înţeles că mediul familial în care te naşti, are un rol aproape decisiv în formarea ulterioară a unui om.

Aici, la universitate, a început să cunoască cu adevărat ceea ce se ştia atunci despre lumea din jurul nostru. Studenţilor le erau predate mai ales învăţăturile lui Aristotel despre cum funcţionează natura, învăţături vechi de aproximativ 1700 de ani, dar care erau încă literă de lege, care erau predate din generaţie în generaţie, fără ca nimeni să le testeze validitatea în mod experimental. Galilei deja le punea sub semnul întrebării şi punea întrebări dificile profesorilor lui. Atât de întărâtat devenise tânărul Galileo, încât înţeleptul său tată şi-a dat seama că nu este potrivit pentru a fi medic.

Atunci tatăl său i-a aranjat iarăşi profesor privat, de data aceasta la matematică. Profesorul era nimeni altul decât cel mai mare profesor de matematică de la curtea regelui din Florenţa, Ostilio Ricci. Datorită lui, Galileo Galilei a aflat de realizările monumentale ale mematimicii în Grecia Antică. În special l-au influenţat geometria lui Euclid, ale cărui demonstraţii riguroase bazate pe axiome şi raţionament l-au determinat ca apoi niciodată în viaţă să nu prezinte ceva fără dovezi clare matematice. Totodată, a descoperit lucrările lui Arhimede, care a fost cel mai mare "fizician" al Antichităţii, adică primul care a încercat în mod sistematic să aplice matematica la înţelegerea naturii. Prin Arhimede, Galileo Galilei a început să studieze natura în mod experimental, ceea ce de la Arhimede încoace, nimeni nu mai realizase.

Când a terminat cu toate acestea, Galileo Galilei avea 21 de ani şi anul era 1585. A început apoi să predea matematică, mai întâi ca profesor privat, iar din 1589 (la 25 de ani) ca profesor la Universitatea din Pisa. Din predatul matematicii şi-a câştigat existenţa întreaga viaţă, iar în timpul liber realiza cercetările sale ştiinţifice. Începem aşadar să ne înţelegem uşor uşor cum s-a format Galileo de a reuşit să schimbe modul în care omenirea investiga natura şi în modul în care realiza actul ştiinţific.

Prima descoperire ştiinţifică: legile pendulului

Încă de când era student la medicină, Galileo Galilei a observat, cât asista la o slujbă la catedrala din Pisa, cum un candelabru se bălăngănea uşor, fiind atârnat de un cablu lung, care era legat de tavan. Intuitiv, a simţit că oscilaţiile aveau toate aceeaşi perioadă. Dar nu s-a limitat doar la atât, ci a şi testat experimental ideea sa, în spiritul ce îl învăţase de la Aristotel. Cum nu avea însă un cronometru, şi-a folosit propriul puls. Astfel a constat că da, perioadele oscilaţiei erau aceleaşi. Ideea i-a rămas în minte şi în 1585 a dezvoltat-o pentru prima dată într-o scrisoare către un prieten. 

Candelabrul care pendula atârnat de domul Catedralei din Pisa, ale cărui oscilaţii Galileo Galilei a observat, student fiind, că au toate aceeaşi perioadă. Pentru a măsura timpul, a folosit propriul puls. Ulterior, pe acest principiu, a folosit un pendul ca şi cronometru foarte precis.

Abia în 1602 însă, a început experimente serioase pe tema pendulelor, observând însă un lucru important. Anume că pentru un pendul de o lungime dată, perioada de oscilaţie nu depinde de ce masă este atârnată. Aceasta este o lege foarte importantă despre fizica teoretică, dar spiritul lui Galileo Galiei a mers încă şi mai departe, găsindu-i o realizare practică. Păi dacă nu contează ce masă legăm de pendul şi perioada de oscilaţie este dată doar de lungimea pendului, cu atât mai bine. Alegem o anumită lungime a pendulului şi apoi nu ne facem griji  să măsurăm precis masa adaugată şi avem astfel pentru prima dată un ... ceas precis.

Ceasul a fost aplicat imediat pentru a măsura cu ajutorul lui pulsul pacienţilor. De aceea pendulul ceasornic a fost denumit "pulsilogium". Nu e fascinant cum pulsul a fost folosit drept cronomentru pentru a măsura perioada oscilaţiilor pendulului, iar apoi când legile acestora au fost determinate precis, perioada pendulului să fie folosită ca un cronometru precis pentru puls?

A doua descoperire ştiinţifică: legile căderii corpurilor

Tot din vremea când era student la medicină, Galileo Galilei nu era de acord cu ideea lui Artistotel conform căreia copurile mai grele cad cu o viteză mai mare decât corpurile mai uşoare. Experienaţa sa de viaţă îi spunea că grindina cade toată în acelaşi timp, chiar dacă era formată din bucăţi mai mari sau mai mici de gheaţă. Puşi în faţa acestor observaţii, profesorii săi au sugerat că poate bulgării mai mari de grindină sunt formaţi la o înălţime mai mare, astfel încât deşi cad mai repede, ajung în acelaşi timp pe sol cu bulgării mai mici. Galileo Galilei nu era mulţumit de răspuns şi a ţinut minte.

Mai târziu a dorit să verifice el să genereze el însuşi un experiment, pe care să îl poată controla şi pe care să îl poată repeta. Aşa cum am văzut mai sus, în cazul grindinii condiţiile iniţiale nu erau cunoscute. Astfel, Galilei a realizat celebru experiment din turnul înclinat din Pisa, de unde a lăsat să cadă două obiecte metalice, de mase cu mult diferite. În ciuda prezicerilor lui Artistotel cum că cel mai greu corp va ajunge pe sol primul, ambele corpuri au căzut simultan.

Există voci care sugerează că acest experiment este o legendă, în sensul că Galilei ar fi descoperit legile căderii corpurilor şi prin argumente logice. De pildă, dacă un corp greu şi un corp mai uşor sunt legate cu o sfoară, nu ar trebui să cadă atunci mai repede şi decât corpul greu şi decât corpul uşor? Sau corpul greu să cadă mai repede decât cel uşor şi atunci să se rupă sfoara? Pe de altă parte, mai multe experimente de cădere ale corpurilor fuseseră realizate şi înainte de Galileo de oameni de ştiinţă italieni, astfel încât ideea plutea în aer.

Legendă sau adevăr? Cert este că Galileo Galilei a introdus în ştiinţă în general şi în fizică în particular metoda de a testa experimental o ipoteză teoretică, iar un astfel de experiment de a lăsa să cadă două obiecte, unul greu şi unul uşor, din turnul înclinat din Pisa, permitea testarea ipotezei că cel greu va cădea primul. Rezultatul este că Aristotel se înşela, iar cele două corpuri cad în acelaşi timp.

Dar atunci, care a fost contribuţia decisivă a lui Galileo Galilei? Ei bine, Galileo Galilei a fost primul om care a răspuns corect la întrebarea: care este starea naturală de mişcare a unui corp: cea de mişcare sau de repaus?

Filosofii greci şi în special Aristotel considerau că starea de miscare naturală este cea de repaus. La urma urmei, asta ne spune experienţa din viaţa noastră de zi cu zi. O cărută merge pentru că este trasă de cal. Dacă calul se opreşte, la fel şi căruţa. Dacă aruncăm un corp în sus, el va ajunge iarăşi jos, unde va rămâne în repaus până când cineva sau ceva va depune iarăşi efort pentru a îi schimba starea din repaus în mişcare. Atât de adâncă era aceasta concepţie că starea naturală a lucrurilor este în repaus, încât a fost nevoie de un om ca Galileo care să înţeleagă că dimpotrivă, starea naturală este de mişcare. Cu alte cuvinte, Galileo şi-a dat seama că nu trebuie depusă o forţă pentru ca un corp să se mişte, ci dimpotrivă, trebuie depusă o forţă pentru a opri un corp de a se mişca. Această forţă există în viaţa de zi cu zi peste tot şi poartă numele de ... forţa de frecare.

Pentru a aceste la aceste idei, Galilei a realizat foarte multe experimente unde studia căderea corpurilor pe un plan înclinat. El reducea forţa de frecare cât mai mult şi vedea că bilele aveau tendinţa de a merge foarte mult până să se oprească. Cu alte cuvinte, billele se miscă singure, fără nici un ajutor extern. Dimpotrivă, interveţia externă încearcă să oprească mişcarea.

Galileo Galilei studiind mişcarea pe plan înclinat. El a fost primul care a studiat-o în mod sistematic. Astfel a reuşit să descopere legile căderii corpurilor.

În prezent, această lege poartă numele de legea inerţiei şi a fost formulată în mod riguros de Isaac Newton în 1687: un corp îşi continuă starea de mişcare sau de repaus atât timp cât nici o forţă nu acţionează asupra lui. Dar legea în sine a fost descoperită de Galileo, în modul descris mai sus. Nu e de mirare că însuşi Newton a recunoscut că "dacă el s-a ridicat atât de sus este pentru că s-a înalţat pe umerii unor giganţi".

Mai mult, Galilei a şi făcut experimente precise despre distanţele parcurse de corpurile în cădere lilberă. Pentru aceasta, avea nevoie de un cronometru precis. Ce cronomentru a folosit? Aţi ghicit! Cel format de un pendul, pe care el însuşi îl inventase. Iată aşadar cum oamenii de ştiinţă îşi inventează singuri instrumentele de măsură, cu ajutorul cărora fac apoi descoperiri epocale. Astfel, Galileo Galilei măsura poziţia corpurilor în funcţie de timp, pentru prima dată în istoria umanităţii. Manipulând apoi aceste date cu ajutorul matematicii, folosind o rigurozitate pe care o învăţase de la Euclid, Gallei a determinat că toate corpurile aflate în cădere liberă, cad toate cu aceeaşi acceleraţie, pe care a şi calculat-o astfel ca fiind 9,8 metri pe secundă. Bine-nţeles, unităţile de măsură erau altele în Italia pe vremea aceea.

Construcţie de la universitatea Arizona din SUA despre cum ar fi putut arăta experimetul lui Galileo Galilei. Practic, înainte de el se ştia că un obiect în cădere liberă, cum este şi cel pe un plan înclinat, se va deplasa tot mai repede şi astfel în fiecare unitate nouă de timp va realiza o distanţă tot mai mare. Până atunci se credea că în secunda a doua se va parcurge o distanţă de două ori mai mare decât în a doua secundă, că în secunda a treia o distanţă de trei ori mai mare decât în prima secundă şi aşa mai departe. Cu acest dispozitiv ingenios şi cu un cronometru format din pendul, Galileo Galilei a testat această ipoteză. Practic, la diferite poziţii de-a lungul planului înclinat era un clopot care bătea când bila trecea pe acolo. Galilei ajusta al doilea pendul până când el bătea exact când bâtea pendulul pentru al doilea interval de timp egal cu primul, apoi găsea poziţia celui de-al treilea clopot tot aşa. Mare i-a fost surprinderea când a măsurat apoi distanţele şi a văzut că ele erau proporţionale nu cu numere naturale, ci cu numere impare: 1, 3, 5, 7, etc. Astfel, el a descoperit legea corectă a căderii corpurilor.

Astfel arăta mecanismul care făcea să bată clopotul atunci când bila treceae prin dreptul lui, folosit în experimentulu descris mai sus, care a permis descoperirea legii căderii corpurilor.

Primele studii despre căderea corpurilor au fost publicate în 1590 într-o colecţie de eseuri denumită "De motu" (în traducere "Despre mişcare"), iar în 1600 în cartea "Le meccaniche" (în traducere "Mecanica").

Aceasta este poate cea mai mare contribuţie la ştiinţă a lui Galileo Galilei. A descoperit legea inerţiei şi că mişcarea corpurilor în cădere liberă este cea accelerată cu acceleraţie constantă. Au fost contribuţiile de gigant care i-au permis apoi lui Newton să creeze legile sale ale mecanicii.

Universitatea din Padova

În 1591, tatăl său a murit. Am văzut mai sus cât de mult a beneficiat Galileo Galiei de deciziile înţelepte pe care tatăl său l-a luat pentru el, dar mai ales ajutorul lui financiar. Dar acum Galilei trebuie să aibă grijă nu doar de sine, ci şi de familia sa. Ori salariul la Universitatea din Pisa era foarte mic. Nu est de mirare că atunci când în 1592 Galileo Galilei a primit o ofertă mult mai bănoasă de profesor universitar la Universitatea din Padova, el a acceptată-o fără reţineri. Avea 28 de ani. Spre comparaţie şi raportare în timp, era în Ţara Românească un an înainte ca Mihai Viteazul să vină la tronul ţării.

Aici, în Padova, Gaileo Galilei a cunoscut-o pe Marina Gamba, cu care a avut trei copii, dar cu care nu s-a căsătorit niciodată. Copiii i s-au născut în 1600, 1601 şi 1606. Spre comparaţie istorică, în 1600 Giordano Bruno era ars pe rug pentru credinţa să Pământul se învârte în jurul Soarelui, iar Mihai Viteazul realiza prima unire a celor trei ţări române.

Aici, la Universitatea din Padova, Galileo Galilei a perfecţionat legile pendulului şi legile căderii corpului, pe care le-am detaliat mai sus. Galileo Galiei a predat la Universiatea din Padova până în 1610, când a fost invitat să devină matematican regal la curtea regelui din Florenţa. Dar în ultimul an la Padova a realizat încă o mare descoperire în ştiinţă, care a pus bazele astronomiei moderne ...

Galileo Galilei a predat şi cercetat la Universitatea din Padova între 1592 şi 1610, aşa cum reiese şi din acest timbru al Poştei Italiene.

A treia descoperire ştiinţifică: luneta astronomică şi dovada că sistemul copernican este corect

În vara anului 1609, Galileo Galilei era în vizită la Veneţia. Iar cum Veneţia era un oraş port foarte activ, primea şi multe veşti înainte ca ele să ajungă în alte locuri. Una dintre aceste veşti a ajuns şi la urechile lui Galilei, şi anume faptul că un meşter olandez într-ale lentilelor reuşise să realizeze un dispozitiv cu care puteai privi lucruri de la distanţă şi să le vezi ca şi cum erau aproape. Ocheanul, cu alte cuvinte, fusese inventat abia un an înainte de 1609. Cu alte cuvinte, când Cristophor Columb a descoperit America în 1492, navele lui nu aveau ocheane. Poate de aceea, marinarii erau încurajaţi să privească în larg, doar doar de or descoperi pământ, iar primul care îl vedea, primea o pungă de galbeni.

De cum a aflat de descoperire, Galileo Galilei nu a mai avut astâmpăr. S-a pus imediat pe studiat problema, a făcut o noapte albă şi după 24 de ore de muncă intensă, a construit un astfel de ochean, care mărea de trei ori. L-a perfecţionat apoi mai departe, astfel încât noul ochean mărea de 10 ori. Atunci Galileo a făcut o demonstraţie pentru oficialităţile din Veneţia pe 25 august 1609. Şocul a fost pozitiv şi puternic. Galilei a devenit dintr-o dată recunoscut, salariul de la universitatea sa i s-a mărit, iar comercianţi de pe nave maritime îi cumpărau invenţia, tocmai pentru că le era utilă pe mare.

Dar Galilei nu s-a oprit aici ... a perfecţionat luneta şi mai departe, care acum putea mări de 30 de ori. Iar apoi, Galilei a făcut un pas incredibil pentru umanitate. A îndreptat această nouă unealtă, pe care singur şi-a construit-o, spre cer. A privit spre Soare, a privit spre Lună, a privit spre planetele cunoscute din antichitate (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn) şi a privit spre stele. Iar ca întotdeauna când un explorator ajunge pe un teritoriu încă neexplorat de nimeni, surprizele apar de la sine, iar descoperirile realizate au schimbat modul în care privim Universul pentru totdeauna ...

Galileo Galiei privind prin luneta sa astronomică spre cer în 1609, aşa cum se vede în acest timbru al Poştei Italiene.

Întâi, Galilei a privit spre Lună. Se credea până atunci că ea prezintă o suprafaţă nedetă, fără denivelări. Galileo a observat însă forme de relief pe Lună, precum munţi şi văi. A fost o primă surpriză. Apoi, Galilei a privit spre Soare şi a observat că nici acesta nu era alb şi imaculat aşa cum se credea. Ci chiar şi astrul nostru prezenta pete întunecate. Între 7 şi 10 ianuarie 1610, Galileo a observat pentru prima oară ca planeta Jupiter are şi ea sateliţi. Patru sateliţi fuseseră observaţi mai precis.

Aceste prime observaţii realizate de un om asupra cerului, folosind o lunetă astronomică, au fost documentate în martie 1610 în "Sidereus Nuncius" (în traducere "Mesagerul stelar). Cartea s-a vândul rapid în 550 de exemplare, Galillei a ajuns şi mai celebru. Dar cartea nu a ridicat nici o controversă. Aceasta pentru că Galilei s-a mulţumit la a enumera observaţiile, fără a le interpreta în mod public. Ori interpretarea nu era decât una singură: sistemul ptolemaic asupra lumii era greşit, iar cel copernican corect. Sistemul ptolemaic spunea că Pământul este în centrul Universului şi absolut toate corpurile cereşti se învârt în jurul Pământului. Dar iată că cel puţin patru alte corpuri cereşti se învârteau în jurul planetei Jupiter, iar nu în jurul Pământului! Aceasta a fost prima dovadă ştiinţifică că sistemul ptolemaic era greşit. A fost faptul experimental care a contrazis întreaga teorie. Au mai existat şi alte contraargumente, care erau mai mult de natură filosofică. Sistemul ptolemaic sugera că fiecare corp care se învârte în jurul Pământului este "perfect", aşa cum trebuie să fie "cerurile". Aceste informaţii erau interpretate prin faptul că Soarele este perfect alb, dar iată că Galilei a arătat că de fapt avea pete! De asemenea, se credea că Luna trebuie să fie perfect sferică, dar iată că avea munţi şi văi şi nu era o sferă perfectă!

Matematician regal la curtea ducelui din Florenţa

Cartea i-a adus faimă imediată şi a fost invitat să devină matematician şi filosof la curtea ducelui din Florenţa. Galilei a acceptat şi şi-a continuat de acolo cercetările. Astfel, în septembrie 1610, Galileo a observat pentru prima oară că şi planeta Venus prezintă faze, tot aşa cum Luna o face. Aceasta era încă un fapt experimental care nu putea fi explicat de modelul ptolemaic asupra Universului, dar care era explicat perfect de cel copernician.

Astfel, cu aceste patru descoperiri, Galilei este cel care a demonstrat experimental că ipoteza lui Copernic fusese corectă. A devenit de atunci un susţinător fervent al acesteia, ba chiar unul foarte vocal. Spunea deseori în public că "legile lumeşti se aplică şi în ceruri".

Faima crescută a lui Galileo a supărat alţi rivali academici, precum şi voci ale Bisericii Catolice, care interpretau literal un pasaj din Biblie care spunea că Iosef ceruse Soarelui să stea în loc timp de o zi, ca însemnând că Soarele se învârte în jurul Pământului. Galilei le explică că el crede fervent că Biblia este adevărată, numai că nu trebuie interpretată literal, ci metaforic. Explicaţiile lui nu au făcut decât să îndârjească pe adeversarii săi, căci pe vremea aceea se credea că doar preoţii sunt capabiliă să interpreteze Biblia, dar nu şi oamenii de rând.

Prin urmare, în 1616, Galileo Galilei este chemat la Roma pentru a răspunde acuazaţiilor de erezie. Procesul s-a încheiat cu o interdicţie de a mai profesa ideea că Pământul se învârte în jurul Soarelui, iar Galilei a fost lăsat să plece.

Galileo Galilei dând explicaţii Inchiziţiei Bisericii Catolice pentru prima oară în 1616. Procesul a relativ uşor, Galileo fiind lăsat să plece după ce a promis că nu va mai susţine public sistemul copernican.

În 1624 însă, a venit un papă nou, anume Urban al VIII-lea. Acesta era cunoscut ca un om mai deschis la minte decât contemporanii săi. De aceea Galilei l-a vizitat la Roma şi i-a cerut permisiunea să scrie o carte în care să prezinte cele două sisteme ale lumii: cel ptolemaic şi cel copernican. Papa Urban al VIII-lea a fost de acord, dar numai cu condiţia ca cele două sisteme să fie prezentate în mod neutru, adică să nu se argumenteze că sistemul copernican ar fi cel corect. Atât i-a trebuit lui Galilei, care s-a pus asiduu pe treabă.

În 1632, cartea era gata şi a fost trimisă spre publicare. Dacă până atunci el scrisese în latină, care era limba oficială a ştiinţei (aşa cum este acum limba engleză), această cartea a fost scrisă în italiană. Galilei dorea ca şi oamenii educaţi, dar care nu ştiau neapărat latina, să o poată citi şi să îi perceapă implicaţiile. A fost primul caz din Europa în care o lucreare ştiinţifică majoră se scria în limba naţională, iar exemplul lui a fost urmat apoi de alţi oameni de ştiinţă din Europa, permiţând astfel ştiinţei să ajungă la şi mai mulţi oameni. Cartea purta numele de "Dialogo sopra i due massimi sistemi del mondo" (în traducere "Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii"). Într-adevăr, cartea era organizată sub forma unei lungi discuţii între doi oameni, unul care aducea argumente pentru sistemul copernican, iar altul pentru sistemul ptolemaic. Mai era şi un al treilea personaj neutru, care modera discuţia, cum am spune noi în termeni moderni. Cartea a fost un succes instantaneu nu doar în Italia, ci în întreaga Europă Apuseană.

Coperta cărţii celei mai importante a lui Galileo Galilei, cunoscută pe scurt sub numele de Dialoguri.

Biserica Catolică s-a interesat atunci să studieze atent cartea şi şi-au dat seama că fuseseră păcăliţi de Galilei. Deşi foarte subtil, acesta făcea pe avocatul sistemului copernican. Mai mult, foarte multă lume nouă începea să fie convins că noul sistem era corect. Aceasta pentru că argumentaţia lui Galilei era foarte riguroasă, în spiritul pe care îl învăţase de la Euclid, şi aducea argumentele experimentale solide pe care le descoperise cu luneta sa astronomică. Prin urmare, Galilei a primit un ultimatum ca într-o lună de zile să se prezinte la Roma pentru a fi judecat pentru erezie, căci încolcase interdicţia de a nu mai susţine în public sistemul copernican.

De data aceasta, judecata a fost mult mai dură ca prima dată. Biserica nu mai era de neînduplecat, iar Galilei avea de ales între a nu renunţa la ideile sale şi atunci a muri ca un martir (cum făcuse Giordano Bruno în 1600, cu 32 de ani mai înainte), sau să renunţe la ideile sale şi să fie eliberat şi să îşi continue munca ştiinţifică. Galilei avea atunci deja 68 de ani. După câteva zile de intense dileme existenţiale, Galilei a optat totuşi pentru viaţă. A denunţat în public ca ideea copernicană este un fals, iar cartea sa a fost interzisă de Biserică.

Galileo Galilei a trebuit să dea explicaţii Inchiziţiei încă o dată în 1632, imediat după publicarea cărţii Dialoguri. De data aceasta, Galilei nu a mai scăpat aşa uşor ...

Legenda spune însă că apoi, plecând din sală, ar fi murmurat totuşi, aproape în sinea lui, "Eppir si muove" (în traducere "Şi totuşi se învârteşte"). Este demn de remarcat că strategia sa a fost folosită apoi de foarte mulţi oameni forţaţi de regimuri dictatoriale să admită că sunt de acord cu regimul, dar în sinea lor ei ştiai în ceea ce credeau cu adevărat. Galilei se aştepta să fie lăsat complet liber, dar sentinţa a fost mai grea decât se aştepta: închisoare la domiciliu.

Ultimii ani de viaţă la închisoare la domiciliu

Deja bătrân şi foarte afectat psihic, Galilei a continuat cercetările ştiinţifice de acasă, în Arcetri A lucrat intens la măsurarea precisă a traiectoriilor sateliţilor lui Jupiter, care să poată apoi fi folosită la determinarea longitudinii pentru marinari. A făcut şi alte observaţii astronomice. Apoi a devenit orb şi a mai trăit apoi câţiva ani. S-a stins în 1642, la 78 de ani. În acelaşi an urma să se nască în Anglia Isaac Newton, omul care i-a dus opera mult mai departe, ducând-o la un grad de precizie nemaiâlnită până atunci.

Ultimii ani de viaţă şi i-a petrecut la Arcetri, aşa cum reiese din acest timbru al Poştei Italiene.

Cartea sa era interzisă, dar revoluţia ştiinţifică începuse deja să se propage în Europa. Deja în 1635, cartea sa Dialogurile fusese tradusă în latină, iar de acolo ajunsese la marii oameni de ştiinţă ai Europei. Oamenii începeau să se convingă că Pământul se învârte în jurul Soarelui, la fel ca şi celelalte planete.

Mai mult, metoda sa de a pune sub semnul întrebării ceea ce ziceau marii filosofi greci ai Antichităţii şi să testeze fiecare din afirmaţii experimental a fost urmată apoi de alţi oameni de ştiinţă. Astfel s-a născut ştiinţa modernă, o ştiinţă în care experimentul este judecătorul suprem al adevărului, iar nu ceea ce spunea Biserica sau înţelepţii din trecut. Pentru toate acestea, Galileo Galilei este considerat părintele astronomiei moderne, părintele fizicii moderne şi în general părintele ştiinţei moderne.

Galileo Galilei, în ultimii ani de viaţă la Arceri.

Atitudinea ulterioară Bisericii Catolice despre Galilei şi opera sa

Abia în 1718, Biserica Catolică a permis ca lucrările ştiinţifice ale lui Galilei să fie publicate, cu excepţia Dialogului. Aşa de mare a fost supărarea bisericii pe Galileo, încât întreaga sa operă ştiinţifică, nu doar cea care vorbea despre sistemul copernic, fusese înterzisă. Apoi, în 1741 este permisă publicarea Dialogului, dar numai într-o versiune cenzurată. Abia în 1835 cartea a putut fi publicată în ediţii necenzurate. Abia în 1992, Biserica Catolică, prin Papa Ioan Paul al II-lea a admis că Galileo Galilei era nevinovat şi a recunoscut formal că Pământul se învârte în jurul Soarelui. În martie 2008, Biserica Catolică a propus ca să îi fie construită o statuie lui Galileo Galilei chiar în incinta Vaticanului.

Îar anul acesta, 2009, este sărbătorit în întreaga lume ca şi Anul Astronomiei, tocmai aniversănd 400 de ani de când Galileo Galilei a inventat luneta şi a îndreptat-o spre cer, deschizând porţile cunoaşterii despre Universul în care ne aflăm.

Medalia comemorativă a Anului Internaţional al Astronomiei, sărbătorit în 2009, în cinstea lui Galileo Galilei.

Sinteză despre moştenirea lui Galileo Galilei 

Articol scris pentru www.StiintaAzi.ro de Adrian Buzatu. Este un articol amplu despre viaţa lui Galileo Galilei, care îşi propune nu doar să explice ce a făcut Galilei de a fondat fizica modernă, astronomia modernă, ba chiar ştiinţa modernă, dar mai ales să explice ce lucruri ce i s-au întâmplat în viaţa lui Galilei i-au permis să se formeze pentru a deveni omul acesta ce a mers mai departe decât oricine înaintea lui în înţelegerea Universului. Deja de acum, din prima parte a acestui articol, am înţeles rolul deosebit pe care l-a avut educaţia şi susţinerea financiară a tatălui său în tinereţe. Am înţeles de asemeneă că Galilei şi-a construit instrumentele cu care a realizat marile sale descoperiri: şi-a construit propriul ceas, iar acest lucru a permis la enunţarea matematică a legii căderii corpurilor, căci a fost primul om care a măsurat precis distanţa căzută în funcţie de timp; apoi a inventat şi construit luneta, a perfecţionat-o şi apoi a îndreptat-o spre cer, acţiune pentru care a schimbat pentru totdeauna modul în care privim Univers, căci a confirmat pentru prima dată experimental ideea matematică a lui Copernic, cum că de fapt Soarele ar fi în centrul Universului, iar nu Pământul.

În 1997, sonda spaţială denumită Galileo se poate să fi descoperit urme ale componentelor moleculare ale vieţii pe satelitul Europa al lui Jupiter, satelit care fusese descoperit în 1610 tocmai de către Galilei. Cercetări ulterioare vor trebui însă să confirme sau să infirme această posibilă descoperire.

Documentare video despre Galileo Galilei

Galileo Galilei şi Biserica Catolică - partea I

Galileo Galilei şi Biserica Catolică - partea II

Galileo Galilei şi Biserica Catolică - partea III

Galileo Galilei şi Biserica Catolică - partea IV

Dacă vă place sau nu vă place acest articol, dacă îl consideraţi util sau inutil, vă rugăm să scrieţi aici la comentarii. Un astfel de articol implică o muncă serioasă de decumentare din enciclopedii cărţi sau enciclopedii online şi este nevoie să ştim dacă astfel de articole sunt dorite. Vă rugăm să votaţi şi la chestionarul din partea dreapta de pe site. Vă mulţumim!

• Cum s-au făcut primele măsurători în astronomie?
• ISTORIA FIZICII: Universul: reţetă și ingrediente (partea a doua) în format podcast audio
• Istoria fizicii particulelor: povestea descoperirii bosonului W la CERN în 1983
• Istoria fizicii particulelor: povestea descoperirii bosonului Z la CERN în 1983
• O scurtă istorie a 100 de ani de astrofizică şi radiaţii cosmice