14 martie: Aniversarea marelui geniu al ştiinţei, Albert Einstein
14 martie: Aniversarea marelui geniu al ştiinţei, Albert Einstein
Scris de Razvan Mihai Moldoveanu pe 12 Martie 2010 (Vineri). Ultima actualizare pe 15 Martie 2010 (Luni)
Albert Einstein s-a născut la 14 martie 1879 în oraşul Ulm din Germania, într-o familie de evrei. La zi aniversară, vă oferim un articol despre viaţa şi contribuţia la ştiinţă a lui Albert Einstein. Lectură plăcută!

14 martie: Aniversarea marelui geniu al ştiinţei, Albert Einstein.
Albert Einstein s-a născut la 14 martie 1879 în oraşul Ulm din Germania, într-o familie de evrei. În anul următor familia se mută la Munchen, unde tatăl său deschide un mic magazin de produse electrice. Deşi nu a vorbit până la 3 ani, dând impresia unui copil retardat, se arăta preocupat de alte subiecte, pe care cei de vârsta lui nu le înţelegeau.
Astfel, la 12 ani învaţă singur geometria euclidiană. Şcoala elementară şi gimnaziul le urmează la Munchen. Einstein ura disciplina, rutina şi modelul militar pe baza căruia funcţionau şcolile în acea perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect şi supunere absolută. Încă de mic copil arătase interes pentru natură, precum şi abilitatea de a înţelege concepte matematice dificile.
Era capabil să înveţe mai mult de unul singur decât la şcoală. Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe toată durata studiilor. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era simulat, el era captivat în mod real de fizică şi filozofie.
La 17 ani, după încheierea studiilor la Aarau, se înscrie la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich.
La 20 de ani, în 1899, Albert îşi încheie cea mai mare parte a studiilor şi cercetărilor care vor sta la baza teoriilor sale, devenind profesor de matematică şi fizică.
În anul 1902 primeşte o slujbă la Institutul de Patente (brevete de invenţii) din Elveţia, iar în 1905 obţine titlul de Doctor în Fizică în cadrul Universităţii din Zurich cu o teză asupra determinării dimensiunilor moleculare.
Deasemeni, publică în acel an 5 articole ştiinţifice, care au avut o mare importanţă pentru dezvoltarea ulterioară a fizicii, cu privire la mişcarea browniană şi despre efectul fotoelectric. Tot atunci introduce noţiunea caracterului dual al luminii, undă şi corpuscul. Pentru aceste articole revoluţionare, anul 1905 a fost denumit de istoria ştiinţiei "anul minunat", sau "annus mirabilis", iar anul 2005 a fost denumit "Anul Internaţional al Fizicii".
Pentru explicarea teoretica a efectului fotoelectric primeşte premiul Nobel pentru Fizică în anul 1921.
Totuşi, Albert Einstein, rămâne cunoscut datorită relizării Teoriei Relativităţii (cea restrânsă în 1905 şi cea generalizată în 1915), din care face parte şi celebra sa formulă de echivalenţă dintre masă şi energie, E = mc2. Teoriile sale au fost greu de înţeles la vremea respectivă, deoarece utilizau concepte foarte abstracte şi aduceau o noutate în gândirea ştiinţifică. Acestea au stârnit controverse şi discuţii, precum s-a întâmplat şi în cazul teoriilor lui Darwin. Teoria relativităţii a fost confirmată experimental prima dată în timpul unei eclipse totale de soare în 1919 de către echipa astronomului britanic Eddington.
Odată cu venirea lui Hitler la putere în Germania (în 1933), Einstein emigrează în Statele Unite ale Americii, unde primeşte o funcţie la Institute for Advanced Study, în Princeton, New Jersey. În faţa imensei ameninţări la adresa umanităţii venită din partea regimului nazist din Germania, Einstein renunţă la poziţia sa pacifistă şi, în 1939, îndemnat de alţi numeroşi fizicieni, trimite o scrisoare către preşedintele Americii, Franklin Roosevelt, insistând asupra necesităţii producerii bombei atomice, întrucât exista posibilitatea ca şi guvernul german să urmeze această cale. Scrisoarea lui Einstein a ajutat la grăbirea eforturilor pentru obţinerea bombei atomice în Statele Unite şi în 1944 se iniţiază Proiectul Manhattan de cercetare în domeniul atomic. Trebuie precizat însă că Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal în fabricarea bombei atomice. În 1945, Einstein îşi manifestă indignarea faţă de bombardarea oraşelor Hiroshima şi Nagasaki, iar în 1955, semnează împreună cu Bertrand Russel, o proclamaţie împotriva ameninţării nucleare.
Din cauza unei boli netratate de o lungă perioadă de timp cât şi a refuzului de a i se efectua o intervenţie chirurgicală asupra arterelor cardiace, Albert Einstein se stinge din viaţă în 1955, în urma unui atac de cord. Corpul său neînsufleţit a fost incinerat, dar creierul marelui matematician şi fizician a fost păstrat pentru posteritate în cadrul departamentului de patologie al Universităţii din Princeton.
Albert Einstein a lăsat în urmă o seamă de citate celebre. Manuscrisul de la Teoria Generală a Relativităţii a fost expus pentru prima dată către public luna aceasta în Israel.
Articolul despre Albert Einstein a fost scris pentru Ştiinţa Azi de Răzvan Moldoveanu cu ocazia aniversării sale de pe 14 martie.

















Mersi de completari, sunt de acord cu ce ai spus. Intr-adevar, Einstein a facut un pas spre a arata ca lumina e si particula, dar au mai fost facuti alti pasi importanti ulterior (Compton). Si explicarea teoretica a miscarii browniene nu este asa de importanta ca teoria relativitatii, dar este totusi importanta. Daca un fizician ar fi explicat doar miscarea browniana, tot ar fi ajuns celebru chiar si doar cu asta. De acord si cu a treia completare.
Intr-adevar, acum lucrurile sunt mai clar despre Einstein. Si sunt lucuri ce merita stiute si clarificate.
Sper ca am dreptul la replica :)
1. Nu cred ca am spus ceva diferit. Eu am spus ca (citez) "a INSPIRAT conceptul de unda-particula". In raspunsul tau ai spus (citez) "A fost primul pas in a arata ca lumina este si unda si corpusul." Eu, personal, nu vad nicio diferenta intre cele doua afimatii...
Observatia mea avea rolul de a sublinia importanta articolului einsteinian si a consecintelor lui, subliniere ce nu se prea deduce din articol.
2. N-am zis ca articolul referitor la miscarea browniana este neimportant. Am spus ca (citez) "sunt interesante, dar nu de nivelul celorlalte [articole]". Nu-l poti compara cu "Electrodinamica...", ce schimba radical perspectiva/paradigma stiintifica (dupa unii, chiar filosofica). Si nici cu efectul fotoelectric, care se va inscrie intr-o alta schimbare de perspectiva/paradigma. Dar articolul accentueaza prea mult importanta articolului despre miscarea browniana, cand acesta (articolul) e simultan cu "Electrodinamica..." si efectul fotoelectric.
Poate de aceea am facut remarca ironica "pentru dezvoltarea ulterioara a fizicii"... Daca ironia a fost deplasata, imi cer scuze sincer.
3. Da, am gresit si este corect asa: a absolvit ca profesor de matematica si fizica, desi facultatea era una politehnica.
Buna CristiD, multumim de comentarii. Articolul spune intr-adevar gresit ca a luat Einstein premiul Nobel pentru descoperirea fenomenului fotoelectric. Corect era pentru explicarea teoretica a fenomenului fotoeletric. Am corectat pe site.
Cu celelalte te-ai inselat si tu. Sa le iau pe rand.
1. Einstein a aratat ca lumina este receptata ca si o particula (fenomenul fotoelectric). A fost primul pas in a aratat ca lumina este si unda si corpusul. Compton a aratat apoi experimental ca lumina se si deplaseaeza ca o particula. de Broglie a sugerat ca nu doar lumina unda poate fi particula, ci si ca materia poate fi unda.
2. In articol s-a mentionat teoria relativitatii restranse. Nu era necesar sa se mentioneze si numele articolului propriu zis. Dar daca tot mentionezi de el, sunt poate singurul din Romania ce l-a tradus in romana. Daca il cauti pe google il vei gasi tradus de mine.
Zici ca explicarea miscarii browniene nu e imporanta! Wow! Pai asta a demonstrat fara tagata ca exista atomii si a permis masurarea constantei lui Avogadro si astfel sa se determine dimensiunile atomilor. Miscarea browniana e chiar o contributie decisiva la intelegerea materiei!
3. A fost cercetator de fizica si profesor de fizica. E irelavant ca a facut o universitate politehnica.
Multumim mult, te mai asteptam!
Atentie mare la text si la afirmatiile din el !!!
Citez:
"Deasemeni, publică în acel an 5 articole ştiinţifice, care au avut o mare importanţă pentru dezvoltarea ulterioară a fizicii, cu privire la mişcarea browniană şi despre efectul fotoelectric. Tot atunci introduce noţiunea caracterului dual al luminii, undă şi corpuscul. Pentru aceste articole revoluţionare, anul 1905 a fost denumit de istoria ştiinţiei "anul minunat", sau "annus mirabilis", iar anul 2005 a fost denumit "Anul Internaţional al Fizicii".
Pentru descoperira efectului fotoelectric primeşte premiul Nobel pentru Fizică în anul 1921."
Inchei citatul.
1. Einstein a INSPIRAT conceptul de unda-particula, conceptul fiind instituit de Louis de Broglie, mult mai tarziu.
2. In 1905 a publicat 5 lucrari, dar 3 sunt de interes REAL. Lucrarea de doctorat si observatiile privind miscarea browniana sunt interesante, dar nu de nivelul celorlalte (de pilda "Electrodinamica corpurilor in miscare", ce NU este citata in articol). In niciun caz lucrarea de doctorat si miscarea browniana n-au avut importanta "pentru dezvoltarea ulterioara a fizicii".
3. NU putea sa primeasca Nobel pentru DESCOPERIREA efectului fotoelectric... Nu l-a descoperit el, "doar" l-a explicat.
4. N-a fost "profesor de matematica si fizica", ci... doar inginer (ma refer la formatia de baza).