Schimbare de proprietari pentru SeaLaunch - compania rusă Energia va prelua firma americană

Scris de SpaceAlliance pe 30 Iulie 2010 (Vineri). Ultima actualizare pe 30 Iulie 2010 (Vineri)

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă.

Managementul companiei SeaLaunch a anunţat recent că un tribunal federal din Statele Unite a aprobat planul de ieşire din faliment al companiei, un plan al cărui punct central este schimbarea proprietarului. Soluţia ar fii lansarea după o platformă maritimă. Compania rusă Energie este deacord sa investească suplimentar şi să cumpere celelte părţi acţionare având astfel acţionari majoritari cu un procent de 95%. Mai multe detalii in articolul de mai jos.

Compania SeaLaunch in prag de faliment.

SeaLaunch a intrat sub protecţia legii falimentului anul trecut în iunie. Cu un acţionariat multinaţional compus din Boeing Commercial Space din SUA (40%), Energia of Korolev din Rusia (25%), Aker Solutions din Norvegia (20%) şi SDO Yuzhnoye / PO Yuzhmash din Ucraina (15%) SeaLaunch a pornit ca o alternativă “low cost” pentru lansările comerciale. Primul satelit –o misiune demonstrativă- a fost lansat în 1999, iar de atunci în cele 30 de zboruri efectuate nu s-au înregistrat decât 3 eşecuri (în martie 2000, iunie 2004 şi ianuarie 2007).

Soluţia tehnică adoptată-lansarea de pe o platformă maritimă- din zona Ecuatorului aduce o serie de avantaje tehnice: viteza de rotaţie locală este maximă în zona ecuatorială acţionând ca un surplus a celei a lansatorului, absenţa unor restricţii cu privire la traficul aerian sau din considerente de securitate (zone populate etc) şi nu în ultimul rând posibilitatea atingerii oricărei înclinaţii orbitale fără alte manevre complicate cu un plus pentru orbitele geostaţionare (cu zero înclinaţie orbitală).

Ideea nu este nouă, lansările sateliţilor de pe platforme mobile efectuându-se de mult timp fie că este vorba de proiecte civile (spre exemplu Universitatea din Roma a folosit platforma San Marco poziţionata în apropierea coastei Keniei înca din anul 1964 pentru a lansa misiunile sale) sau de unele militare (lansări de la bordul submarinelor).

În cazul SeaLaunch platforma lor, numită Odyssey, este poziţionata la 154 grade vest la Ecuator. Adiţional există şi o navă de comandă Sea Launch Commander, ambele fiind contribuţia firmei norvegiene Aker Solutions la concernul SeaLaunch.

Racheta lansatoare Zenit 3SL este construită ca o colaborare între restul partenerilor concernului: primele două trepte sunt furnizate de compania ucraineană (un motor RD171 în treapta întâi, motoare RD120 şi RD8 pentru treapta a doua), treapta a treia Block DM-SL (avand un motor RD58M) este fabricată de compania ruseasca, iar Boeing se ocupa de capsula protectoare şi în general de echipamentul de integrare a încărcăturii la bordul rachetei.
Este o rachetă de 59.59 m lungime şi 4.15 m diametru maxim, alimentată cu un mix de kerosene şi oxigen lichid, capabilă să transporte o masă de până la 6 tone într-o orbită GTO (orbită de transfer geostaţionară).

Scenariul unui zbor SeaLaunch începe prin transferul şi mai apoi depozitarea satelitului şi a rachetei la aşa numitul “Payload Processing Facility” din Long Beach, California. Urmeză încarcarea lor la bordul navei Sea Launch Commander- acolo unde au loc integrarea şi testele finale înaintea zborului. După ce satelitul este aşezat în capsula protectoare, întregul ansamblu este ataşat rachetei şi în cele din urmă aceasta este transferată-pregatită din punct de vedere tehnic de lansare- către platforma. Ambele nave (atât platforma de lansare cât şi nava de comandă) încep lunga lor călătorie de 4800 km până la poziţia de lansare ecuatorială, un drum care durează 8 zile pentru nava principală şi 11 zile pentru platformă.

Ajunse la destinaţie, încep ultimele pregătiri înaintea zborului: fixarea platformei, deschiderea hangarului de depozitare, ridicarea rachetei in poziţie verticală, alimentarea acesteia cu combustibil, retragerea turnului de susţinere şi în final, dacă toţi parametrii sunt nominali, lansarea. De menţionat că lansările SeaLaunch sunt foarte sigure-personalul tehnic părăsind în prealabil platforma, astfel că întreaga comandă se desfăşoară de la distanţa de pe nava principală. În plus, aşa cum aminteam mai devreme, platforma este in mijlocul oceanului astfel că, în cazul unei defecţiuni a lansatorului riscul este minim.

Revenind la problema financiară a companiei SeaLaunch, care a dus anul trecut la declanşarea procedurilor de faliment, trebuie spus că încă de la început, compania a suferit de pe urma faptului că operând de pe un teritoriu neutru (ape internaţionale), nu a reuşit să se califice pentru lansarea sateliţilor guvernamentali americani, depinzând în proporţie de 100% de contractele în domeniul sateliţilor comerciali.

Cum aceste lansări comerciale suferă de o anumită ciclicitate, şi cum compania a luat în prealabil credite pentru susţinerea unor preţuri de dumping pe kilogramul de încărcătură lansată-urmarea acestui management defectuos nu a întârziat să apară.

Noul management a venit cu un plan de acţiune care ar trebui să facă compania profitabilă chiar şi cu numai 2 lansări anuale. Dacă presaţi de colaborarea dificilă (în anul 1998 compania Boeing s-a aflat sub investigaţia Departamentului de Stat American pentru export de tehnologii interzise şi în final a plătit o amendă de 10 milioane de dolari) şi speriaţi de rezultatele financiare proaste ale anilor trecuţi, restul acţionarilor şi-au pierdut încrederea, ruşii de la Energia şi-au arătat disponibilitatea să investească suplimentar şi să cumpere şi celelalte părţi.

Potrivit acestui nou plan de afaceri ei ar trebui să devină acţionari majoritari cu 95% din firma-tradus în termeni fiscali- înseamnă o investiţie de 140 de milioane de dolari pentru cumpărarea acţiunilor plus un depozit suplimentar de 15 milioane de dolari ca garanţie pentru creditorii strategici (datoriile majore ale companiei au fost se pare absolvite în urma procedurii de faliment).

Adiţional Energia ar trebui să investească înca 200 de milioane pentru a asigura un buget de achiziţii ale componentelor necesare viitoarelor zboruri.Aceşti bani ar trebui să fie suficienţi pentru a acoperi pierderile actuale ale companiei (estimate la 2 milioane de dolari pe lună) şi pentru a da un start necesar revenirii pe linia de plutire.

Pentru că este vorba de o companie înfiinţată pe teritoriul Statelor Unite, pentru a deveni oficială tranzacţia trebuie să obţină şi aprobarea “Committee on Foreign Investment in the United States” sau CFIUS- care va investiga implicaţiile asupra securităţii naţionale.

Aşteptările sunt însă mari, cu patru lansări în 2012 şi cinci în 2013- patru din ele fiind contracte sigure (un satelit AsiaSat, un satelit Intelsat şi 2 sateliţi Eutelsat) , iar restul exprimate doar ca intenţii (dintre acestea cel mai mare potenţial contract este cel cu EchoStar pentru care ar trebui lansaţi 3 sateliţi). Trebuie amintit aici că ultima lansare SeaLaunch a fost în aprilie 2009 având la bord satelitul Sicral 1B o platformă de telecomunicaţii militare construită de Thales Alenia Space.

Sora mai mică a lui SeaLaunch, compania LandLaunch cu sediul în California, a reuşit de la înfiinţarea în 2008, 4 lansări Zenit 3SLB (o versiune modificată a lansatorului maritime) de la cosmodromul din Baikonur (prima în aprilie 2008 cu satelitul Amos 3) şi are, cel puţin deocamdată, o situaţie mult mai bună- având programată pentru primăvara lui 2011 lansarea satelitului Intelsat 18.

Video.

Articol preluat de la SpaceAlliance.ro cu permisiunea dumnealor.