George Emil Palade (1912 - 2008)

Scris de Raluca-Ioana Vascan şi Diana-Maria Rahota pe 14 Octombrie 2008 (Marţi). Ultima actualizare pe 14 Octombrie 2008 (Marţi)

Echipa StiintaAzi.ro a tradus pentru dumneavastră, cu acord scris de la NobelPrize.org, autobiografia pe care însuşi George Emil Palade a realizat-o în 1974, cu ocazia decernării premiului Nobel pentru Medicină, pentru contribuţiile sale la înţelegerea structurii şi organizării funcţionale a celulei. Este singurul om de ştiinţă de origine română care a luat premiul Nobel vreodată.

George Emil Palade (1912-2008)

George Emil Palade a fost singurul om de ştiinţă de origine română care a luat Premiul Nobel.  

“M-am  nascut in noiembrie 1912 in Iasi, vechea capitala a Moldovei, in estul  Romaniei. Educatia mea a inceput in acel oras, si a continuat prin luarea bacalaureatului  la Liceul “Al. Hasdeu” din Buzau. Tatal meu, Emil Palade, a fost professor de filozofie, iar mama mea, Constanta Cantemir Palade, a fost invatatoare. Mediul familial m-a ajutat sa capat, cu timpul, un mare respect pentru carti, scoala si educatie.

Tatal meu a sperat ca eu sa urmez, ca si el, filozofia in cadrul Universitatii, dar am preferat lucruri tangibile si mai specifice – si astfel, influentat de rudele de  varsta mea – in 1930 am intrat la Scoala de Medicina de la Universitatea din Bucuresti (Romania).

Inca din primii ani de studentie, am manifestat un interes crescut pentru stiintele biomedicale, ascultandu-l si vorbind cu Francisc Rainer si Andre Boivin, profesori de anatomie si biochimie. Ca urmare, am inceput sa lucrez ca asistent la Laboratorul de Anatomie, in timp ce eram student.

M-am pregatit timp de 6 ani in spital, mai mult in  medicina interna, dar mi-am facut teza de doctorat in anatomie microscopica, pe o tema destul de putin utilizata: nefronul unui cetaceu (Delphinus delphi). A fost o incercare sa inteleg structura sa, in contextul adaptarii unui mamifer la viata marina.

Am absolvit in 1940 si, dupa o scurta perioada in care  am lucrat ca asistent de Medicina interna, m-am intors la catedra de  Anatomie, intru-cat  discrepanta intre cunoastere posedata si cea astepta de la cei ce practicau medicina  m-a facut sa ma simt destul de incomod.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, am facut parte din corpul medical in armata romana, iar  după razboi - incurajat de Grigore Popa, succesorul lui Rainer - am venit în Statele Unite în 1946 pentru alte studii. Am lucrat timp de cateva luni în Laboratorul de Biologie a lui Robert Chambers la Universitatea din New York. In timp ce lucram acolo l-am cunoscut pe Albert Claude, care a venit pentru a da un seminar privind activitatea sa in microscopia electronica. Am fost fascinat de perspectivele deschise de constatarile sale si extrem de fericit, atunci cand, dupa o scurtă discutie, el m-a rugat sa vin sa lucrez cu el  la Institutul Rockefeller de Cercetări Medicale in toamna aceluiasi an. Aceasta intalnire cu Albert Claude a fost una oportuna mai ales ca Chambers s-a pensionat in acea vara.

La Institutul Rockefeller, Claude a lucrat în Departamentul de Patologie al lui James Murphy cu George Hogeboom si Walter Schneider ca si colaboratori directi; Keith Porter a fost în acelasi departament, dar a dezvoltat propria linie de cercetare  in microscopia electronica, pe culturi de celule animale. La inceput, am lucrat in primul rand la  proceduri de fractionari celulare, si am dezvoltat cu Hogeboom si Schneider "metoda sucroza" pentru omogenizarea si  fractionarea  tesutului hepatic. Acest prim "Rockefeller grup" a avut mai degraba o existenta destul de scurta: Schneider a revenit la Universitatea din Wisconsin, Hogeboom s-a mutat la Institutul National de Cancer, si Claude a mers inapoi in Belgia în 1949 sa-si asume directoratul de la Institutul Jules Bordet. Numai Porter si eu am ramas la Institutul Rockefeller; doi ani mai tarziu,  am devenit "orfani" si am fost “adoptati” de către Herbert Gasser, director al Institutului, de vreme ce niciunul din noi nu aveam rangul necesar pentru a conduce un  laborator.

Cam pe atunci, am început sa lucrez în microscopia electronica cu scopul general de a dezvolta procedurile de preparare aplicabile tesutului organizat.. Aceasta linie de cercetare a fost abordata înainte de cativa anchetatori, inclusiv Claude, dar inca mai erau multe lucruri ce puteau fi imbunatatite.. Profitand de tehnicile ce erau deja disponibile, Porter si eu am adus destule îmbunatatiri in microtomie si in procedeele de  fixare a tesuturilor, pentru a obtine preparatecare, cel putin pentru un timp, sa fie   satisfacătoare ... O perioada de activitate intensa si de mare emotie  a urmat, in timp ce noi  structuri biologice au fost relevate de  microscopia electronica  care s-au dovedit a fi neasteptat de bogate si surprinzator de uniforme pentru practic toate celulele eucariote. Singur, sau în colaborare cu altii, am luat parte în explorarea, nou - deschisului teritoriu, si, în acest proces, am definit bine structura mitocondriei, si am descris mici particule a componentei citoplasmei (numiti mai târziu ribozomi); cu Porter, eu am  investigat  diferentieri locale ale reticului endoplasmatic si cu  Sanford Palay am finalizat studiile la  structura chimica a sinapselor. Cu toate aceste activitati, laboratorul nostru a devenit suficient de bine cunoscut şi a functionat de la inceput ca un centru de formare in biologie si microscopie electronica.

Circumstantele ce au permis   aceasta dezvoltare au fost neobisnuit de favorabile: nu avem  griji pentru fondurile de cercetare (deoarece au fost bine acceptate de către Herbert Gasser), am avut practic, libertatea deplina în selectarea obiectivelor noastre, am avut parte de o concurenta acerba care ne-au mentinut alerti si de excelenti colaboratori care au ajutat la mentinerea avansului nostru.

La mijlocul lui 1950, am simtit ca timpul era prielnic pentru o revenire  la fractionarea celulara ca un mijloc de definire a compozitiei chimice si rolului functional al componentelor nou descoperite. Intentia a fost de a folosi microscopia electronica pentru monitorizarea celulelor fractionate. Am inceput de la structura si morfologie; criteriile pareau adecvate pentru evaluarea gradului de omogenitate (sau heterogenitatea) a fractiunilor celulare. Philip Siekevitz s-a alaturat echipei noastre  in 1955 si impregna am aratatca microsomii descoperiti de  Claude erau fragmente de reticul endoplasmatic (asa cum postulase el in  1948) si ca ribozomii erau particule de proteine ribonucleice. Pentru a afla mai multe despre functia reticulului endoplasmatic si despre ribozomii atasati, am început analiza morfologica si biochimica a proceselor secretorii in pancreasul  porcilor de Guineea.

În 1961, Keith Porter, care a fost conducatorul grupului nostru din 1953 s-a alaturat Laboratorului de Biologie de la Universitatea Harvard si, cu plecarea sa, istoria celui de-al doilea grup "Rockefeller" a ajuns la sfarsit . In aceasta perioada, biologia celulară a devenit un domeniu de cercetare recunoscut în stiintele biologice si datorita faptului ca Jurnalul de Biologie celulara si Societatea Americana pentru Biologie Celulara au fost fondate. Grupul nostru a participat în mod activ în fiecare din aceste evolutii.

În 1960, am continuat activitatea la procesele secretorii, folosind în paralel sau în succesiune două tipuri de abordari. Prima se baza exclusiv pe fractionari de celule si a fost dezvoltata în colaborare cu Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini si Yutaka Tashiro; aceasta a condus la caracterizarea granulelor de  zimogen  şi la descoperirea segregarii produselor de secretie in canaliculele  reticulului endoplasmatic. Cea de-a doua abordare se baza în principal pe autoradiografie, si a implicat experimente pe animale intacte sau pe felii de pancreas, care au fost efectuate în colaborare cu Lucien Caro si, in special, cu James Jamieson. Aceasta serie de investigatii a produs o bună parte din ideile actuale despre sinteza intracelulara si  despre prelucrarea proteinelor pentru export. O revizuire critica a acestei linii de cercetare este prezentata în Conferinta Nobel.

În paralel cu activitatea procesului de secretie exocrina a celulelor pancreatice, am mentinut un interes în aspectele structurale pentru permeabilitatea capilara, care se întoarce la începutul anilor 1950, cand am gasit o mare populatie de vezicule plasmalemicein interiorul  celulelor endoteliale ale capilarelor sanguine . Pe langa aceasta linie de cercetare, Marilyn Farquhar si eu am investigat capilarele din glomerulii renali si am recunoscut ca, in cazul lor, membrana bazala este bariera de filtrare pentru molecule de 100A diametru sau mai mari.Un produs secundar al acestui lucru a fost definirea complexelor jonctionale intr-o gama larga de epitelii. Capilarele viscerale (fenestrate) au fost investigate impregna cu  Francesco Clementi iar  capilarele musculare, cu Romaine Bruns si Nicolae şi Maia Simionescu.

Cercetarile referitoare la  capilare s-au bazat în primul rand pe utilizarea unor molecule de “proba” de dimensiuni cunoscute, detectate individual sau mai multe in acelasi timp (dupa reactii citochimice) de microscopia electronica. Ele au dus la identificarea unor pasaje prin care treceau molecule solubile in apa de dimensiuni mari in ambele tipuri de capilare si molecule de dimensiuni mici in capilarele viscerale. Caile urmate de moleculele mici, solubile in apa in capilarele musculare sunt inca in curs de  investigare.

La mijlocul anilor ’60, in laboratorul nostru au inceput o serie de investigatii  despre biogeneza membranelor in celulele eucariote, folosind ca model, fie reticulul endoplasmatic al hepatocitelor mamiferelor (cu P. Siekevitz, Gustav Dallner şi Andrea Leskes), fie  membrane verzi de alge marine (Chlamydomonas reinhardtii) (cu P. Siekevitz, Kenneth Hoober şi Itzhak Ohad). Aceste studii au aratat  "noile" membrane sunt produse de expansiunea membranelor vechi, deja existente (nu  exista asamblari in membrane “de novo”)  si ca noile molecule sunt inserate asincron  si distribuite la intamplare în întreaga membrană care expansioneazaAsincronismul se aplica, de asemenea la rasturnarea  proteinelor membranare in  reticulul endoplasmatic, asa cum ne arata rezultatele muncii cu P. Siekevitz, Tsuneo Omura şi Walter Bock.

În 1973, am plecat de la Universitatea Rockefeller pentru a adera la Universitatea Yale Medical School. Principalul motiv pentru a ma muta a fost credinta ca a venit timpul pentru fructuoasa interactiune intre noile discipline de Biologie celulara si traditionalele domenii de interes medical al scolilor, si anume Patologie si Medicina clinica. In plus, munca mea de la Universitatea Rockefeller a fost facuta: cand am plecat de acolo am lasat  cel putin alte  cinci alte laboratoare care lucrau in diferite sectoare ale biologiei celulare.

În prezent cercetez impreună cu colaboratorii mei interactiile care apar in membranele diferitelor compartimente ale cailor secretorii si anume ale reticulului endoplasmatic, aparatului Golgi, granulelor de secretie si plasmalemei.

Am fost un membru al Academiei Nationale de Ştiinte (SUA) din anul 1961, si am primit in trecut o serie de premii pentru munca mea stiintifica, printre ele: Premiul Lasker (1966), Premiul Special Gairdner ( 1967), si Premiul Hurwitz - partajat cu Albert Claude si Keith Porter (1970).

Inca din anii de liceu sunt interesat de istorie, mai ales cea Romana, un subiect despre care am citit foarte mult. Latina, care vine bine cu aceasta, s-a dovedit folositoare cand a trebuit sa generez niste termeni si denumiri pentru biología celulei.

Am o fiica, Georgia Palade Van Duzen, si un fiu Filip Palade, de la o prima casatorie cu Irina Malaxa, acum decedata. În 1970 m-am casatorit cu Marilyn Gist Farquhar, care este biolog ca si mine".

Textul original se poate găsi pe NobelPrize. Traducerea a fost realizată pentru www.StiintaAzi.ro de Raluca-Ioana Vascan si de Diana-Maria Rahota şi a fost revizuită de coordonatorul secţiunii de Biologie a siteului nostru, Raul Sandu.