1664 – Micrographia de Robert Hooke
În anul 1664, Robert Hooke a prezentat Societății Regale din Londra un exemplar avansat al operei sale remarcabile, „Micrographia”, sau unele Descrieri Fiziologice ale corpilor mici realizate prin lentile de mărire, împreună cu observații și interogări pe această temă. Acest volum generos conținea schițe ale aproape oricărui obiect pe care Hooke putea să îl observe prin intermediul celei mai noi invenții a epocii, microscopul. A devenit, de asemenea, primul tratat din istorie pe tema microbiologiei și a introdus termenul de „celulă” în context biologic.
Cartea a inclus și multe desene de cristale de zăpadă, care au dezvăluit pentru prima dată complexitatea și simetria intricată a structurii cristalelor de zăpadă. Publicată în anul 1665, „Micrographia” a devenit rapid un best-seller, oferind o fereastră în lumea microscopului și înțelesuri noi despre natura vizibilă și invizibilă ochiului liber.
1863 – Primul brevet din SUA pentru pregătirea drojdiei
La 3 noiembrie 1863, J.T. Alden din Cincinnati, Ohio, a primit primul brevet din SUA (Nr. 40,451) pentru „o îmbunătățire în prepararea drojdiei”, care transforma drojdia concentrată dintr-o stare plastică sau semi-fluidă într-o formă uscată granulară, un mod convenabil de conservare pentru utilizare viitoare. Procesul său presupunea presarea concentratei de drojdie vie printr-o plasă fină de sârmă pentru a produce fire ale substanței cu grosimea de aproximativ 1/8 inch. Așezate pe rafturi pentru uscare, umiditatea se evapora rapid datorită suprafeței mari, lăsând drojdia uscată într-o stare fin divizată.
Forma granulară evita măcinarea și strivirea necesară în cazul utilizării drojdiei uscate sub formă de pâine, procese care deteriorau mecanic celulele de drojdie, reducând randamentul activ. Acesta a fost un pas semnificativ în îmbunătățirea metodelor de conservare a drojdiei, având un impact profund pe termen lung asupra industriei de panificație și fermentație.
1863 – Primul brevet din SUA pentru vopseaua antifouling
De asemenea, în 1863, J.G. Tarr și A.H. Wonson au obținut primul brevet din Statele Unite (Nr. 40515) pentru o vopsea antifouling destinată chilelor navelor, o compoziție pe bază de oxid de cupru, gudron și naftă. Ei susțineau că un vas al cărui chil era vopsit astfel putea să se protejeze împotriva creșterii scoicilor de balanidă și a algelor pe o perioadă de douăsprezece luni, în timp ce un alt vas vopsit în mod tradițional devenea atât de murdar în șase săptămâni încât necesita curățare.
Această inovație a fost un răspuns la problema serioasă a incrustării fundului navelor, care creștea rezistența la înaintare și reducea semnificativ viteza navei. Cu un brevet britanic antifouling emis cu mult înainte, pe 31 august 1625 lui William Beale, invenția lui Tarr și Wonson a reprezentat un avans important în tehnologia de conservare a integrității navelor pe mare.
1892 – Primul schimb automat de telefonie
La 3 noiembrie 1892, în LaPorte, Indiana, a fost pus în funcțiune primul schimb automat de telefonie, folosind dispozitivul de comutare inventat de Almon B. Strowger. Acest eveniment a fost sărbătorit cu fast, inclusiv cu un tren special venit din Chicago și o bandă de alamă pentru a întâmpina oaspeții. Sistemul timpuriu nu folosea un disc pentru introducerea numărului dorit, ci trei taste, câte una pentru fiecare cifră a unui număr de trei cifre, pe care un abonat le apăsa de un număr corespunzător de ori pentru fiecare cifră.
Primul telefon cu disc (cu palete proeminente în loc de orificii) a fost utilizat în clădirea Primăriei din Milwaukee în 1896. În Marea Britanie, primul schimb Strowger a fost deschis la Epsom în Surrey în 1912, marcând începutul unei noi ere în comunicarea telefonică.
1894 – British Orthopaedic Society
În anul 1894, la data de 3 noiembrie, Societatea Britanică de Ortopedie și-a ținut prima adunare generală la restaurantul Holborn din Londra. Dintre cei 31 de membri, 13 erau localnici din Londra. Formarea acestei societăți a fost condusă de un grup de șapte chirurgi, printre care Sir Robert Jones, care se întâlniseră informal pe 3 august 1894 și au ales numele și președintele societății. Aceasta a încetat să mai existe în anul 1900, posibil din cauza faptului că membrii, fiind în mare parte chirurgi generaliști care practicau ortopedia doar parțial, aveau un interes limitat pentru specialitate.
În 1918, Sir Robert Jones și mai mulți alți chirurgi au fondat din nou o organizație profesională, actuala Asociație Britanică de Ortopedie, marcând astfel o repornire a interesului și dezvoltării în acest domeniu medical vital.
1906 – „SOS” ca semnal internațional de pericol
Pe 3 noiembrie 1906, „SOS” a fost specificat ca semnal internațional de pericol, într-un document semnat de reprezentanții a 27 de națiuni la a doua Convenție Internațională de Telegrafie Fără Fir din Berlin. Acesta avea să înlocuiască semnalul de apel mai vechi al companiei Marconi, „CQD”. Începând cu anul 1904, multe nave britanice care traversau Atlanticul erau echipate cu aparatură wireless, iar „CQ”, utilizat inițial pe liniile telegrafice terestre, preceda semnalele orare și notificările speciale ca semn pentru „toate stațiile”.
Compania Marconi a sugerat adăugarea literei „D”, semnificând pericol. Codul „CQD” a fost stabilit ca semnal de pericol la 1 februarie 1904, dar nu a fost ales dintr-o expresie precum „Come Quick Danger”. Procesele verbale ale Conferinței din 1906 nu detaliază discuțiile privind alegerea „SOS”. Motivul probabil este că era rapid de transmis prin bătaie (și nu provine din expresia „Save Our Souls”).